spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
luni, septembrie 30, 2024
Altele
    AcasăEconomicFrancul elveţian continuă să scadă

    Francul elveţian continuă să scadă

    După ce a atins, în 23 ianuarie, maximul istoric de 4,5817 lei, evoluţie determinată de decizia Băncii Naţionale a Elveţiei de a renunţa la plafonul de 1,20 franci/euro, impus în septembrie 2011, moneda elveţiană a intrat pe o pantă descendentă. Ieri, cursul francului a scăzut de la 4,1611 la 4,1522 lei, medie care este mai ridicată cu 9,7% faţă de cea înregistrată în 14 ianuarie, înainte de măsura luată BNE.

    Cursul euro a avut o evoluţie uşor ascendentă, leul mişcându-se identic cu celelalte cu monede din regiune. Tendinţa a fost provocată de creştere aversiunii faţă de risc, după ce Banca Centrală Europeană a hotărât să nu mai permită băncilor din Grecia să utilizeze obligaţiuni emise de statul elen drept garanţii pentru noi credite accesate de la BCE. Prin această măsură se încearcă a se pune presiune pe Atena pentru a accepta renegocierea datoriei publice. Media monedei unice a urcat de la 4,4081 la 4,4088 lei, într-o şedinţă în care piaţa s-a deschis la un minim de 4,4020, cotaţie apropiată de cea de la închiderea de miercuri. Uşoara presiune pe cumpărarea de valută a ridicat euro la un maxim de 4,4130 lei, pentru ca la ora 14:00 tranzacţiile să se realizeze la 4,4070 – 4,41 lei. Cursul dolarului american a crescut de la 3,8507 la 3,8542 lei. Reamintim că în 23 ianuarie dolarul a atins un maxim istoric de 3,9980 lei, într-o şedinţă în care cotaţiile au urcat spre 4,41 lei. În regiune, euro fluctua între 4,164 şi 4,183 zloţi, respectiv între 308,2 şi 309,4 forinţi. Perechea euro/dolar se tranzacţiona pe pieţele internaţionale între 1,1304 şi 1,1456 dolari, în uşoară scădere faţă de miercuri, când crescuse spre 1,15 dolari. Deprecierea a fost provocată de decizia BCE de a nu mai ajuta cu lichiditate sistemul financiar din Grecia, ceea ce ar creşte, în opinia investitorilor, riscurile ieşirii acestui stat din zona euro.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!