„
Școala Mamei”, o inițiativă esențială pentru sprijinirea și educarea viitoarelor mămici din comunitate, a avut loc miercuri, 30 septembrie, la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Târgu Jiu. Manifestarea a fost organizată de Secția de Obstetrică-Ginecologie a SJU Târgu Jiu, în parteneriat cu Sun Wave Pharma.
„Șase medici ai Secției Obstetrică-Ginecologie au discutat cu tinerele însărcinate despre infrastructura și dotările secției, subliniind capacitatea spitalului de a asigura asistență medicală la standarde înalte. Viitoarele mămici au aflat detalii despre investițiile realizate în această secție în ultima perioadă, despre circuitele medicale, aparatura din dotare și echipa de specialiști pregătită să intervină în orice moment.
Medicii au explicat pe larg avantajele și dezavantajele nașterii naturale și ale nașterii prin cezariană, au oferit informații importante legate de sănătatea mamei în timpul sarcinii, prevenirea și gestionarea deficitului de fier, precum și despre importanța suplimentelor alimentare recomandate corect doar de specialist, despre pericolul automedicației.
Reprezentanții Sun Wave Pharma au dăruit viitoarelor mămici câteva produse importante în menținerea unei stări de sănătate optime.
Prin astfel de acțiuni, SJU Târgu Jiu își propune nu doar să educe, ci și să construiască o relație solidă de încredere între pacienți și personalul medical, demonstrând că fiecare pacientă se află pe mâini sigure, indiferent de momentul în care ajunge la maternitate“, au transmis reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.