spot_img
12.4 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăEconomicServicii pentru CET Govora

    Servicii pentru CET Govora

    Conducerea Minprest a negociat ieri contractul de prestări servicii cu CET Govora pentru un număr de 180 de angajaţi, urmând ca documentaţia să se semneze astăzi. Contractul va expira pe data de 22 mai.

    Ieri, conducerea Minprest a purtat discuţii cu reprezentanţii CET Govora, în vederea prelungirii contractului de prestări servicii avut cu UMC Berbeşti. Directorul general, Gabriel Giorgi, a declarat că s-a decis de comun acordul cu beneficiarul, în speţă cu CET Govora, mergându-se pe aceleaşi tarife, să se presteze servicii în continuare, negocierea fiind făcută pentru 180 de persoane. „În toată această perioadă am avut multe contacte cu reprezentanţii CET Govora şi cu cei de la UMC Berbeşti, am prezentat oferta noastră, am purtat discuţii ieri şi am mers pe o ofertă pentru 180 de salariaţi”, a declarat directorul Minprest, Gabriel Giorgi. Conform declaraţiilor acestuia, contractul ce se va încheia astăzi, şi care are ca obiect prestarea de servicii către UMC Berbeşti, va fi valabil până pe data de 22 mai, urmând ca ulterior fie să se treacă la o nouă prelungire, fie ca Minprest să participe la licitaţia ce se va organiza.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: