Revenită mai devreme din călătorie, soaţa, A intrat în dormitor, pe la patru, dimineaţa. Aprinse veioza mică, cât de cât, să lumineze, Să nu bată prea puternic, soţul să nu-l deranjeze. Când văzu patru picioare, de sub plapumă, ieşite, Zise doar în gândul ei, „urările” potrivite … Apoi apucă bastonul, şi lovi la disperare, Până nu mai avu forţă, până la epuizare … Coborî la un „non stop”, să-şi revină cu un vin, Observând la altă masă, şi pe soţul ei, Mărin … Nu ştia ce să mai creadă, nu ştia ce să mai spună … Când Mărin se ridică şi îi zise: – Ciao, Lună! Au venit părinţii tăi, aseară pe scăpătat, I-am cinstit, apoi i-am dus să doarmă la noi, în pat …
