Municipalitatea i-a găsit un înlocuitor Teodorei Ciobanu la conducerea Direcției Publice de Protecție Socială Târgu-Jiu. Deşi se zvonea că director va fi Ion Bucică, acesta a refuzat oferta, lăsându-i cale liberă Elenei Creţan, angajată şi ea a Direcţiei de Protecţie Socială din subordinea primăriei Târgu-Jiu.
Începând de vineri, Elena Creţan asigură șefia Direcției Publice de Protecție Socială din Târgu-Jiu. Aceasta era până acum consilier juridic în cadrul instituției și a fost numită temporar în funcția de conducere, pe durata suspendării fostei șefe, Teodora Ciobanu, aflată în arest la domiciliu, după cum afirmă Lavinia Trușcă, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu. „Elena Creţan a fost promovată temporar pe durata suspendării titularului funcţiei de director executiv a direcţiei”, a confirmat Lavinia Truşcp, reprezentantul primăriei TârguJiu. Elena Crețan ar putea rămâne la șefia instituției până la organizarea unui concurs, în urma căruia va fi desemnată și persoana care va conduce pe mai departe Direcția Publică de Protecție Socială Târgu-Jiu. Acest lucru nu se va întâmpla prea curând, întrucât, potrivit autorităților, este așteptată mai întâi decizia finală a instanței de judecată, în procesul în care Teodora Ciobanu este acuzată de luare de mită.