AcasăActualitateOraşul lui Brâncuşi, capitala folkului

Oraşul lui Brâncuşi, capitala folkului

Nume sonore precum Emeric Imre, Vasile Şeicaru şi Victor Socaciu sunt invitaţii speciali ai celei de-a XIV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folk şi Baladă de la Târgu Jiu. Evenimentul se va desfăşura cu sprijinul Primariei Targu Jiu, Şcoala Populară de Artă Târgu Jiu, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, Centrul Municipal de Cultură ,,Constantin Brancuşi”, Ansamblul,,Doina Gorjului” şi Teatrul Dramatic ,,Elvira Godeanu” din Târgu Jiu.

scoala-populara-arta-tgj

Timp de trei zile, în perioada 7-9 august, oraşul lui Brâncuşi va fi gazda celei de-a XIV-a ediţii a Festivalului Naţional de Folk şi Baladă “Poarta sărutului”. Prin urmare, vineri, şi sâmbătă începând cu ora 19:00, numeroşi interpreţi şi grupuri folk, din toate colţurile ţării, vor concura pentru trofeul acestui important eveniment cultural. Seară de seară, de vineri până duminică, pe scena Teatrului de Vară din Târgu Jiu, după concurs, vor susţine recitaluri extraordinare artişti de marcă ai muzicii folk printre care Emeric Imre, Andrei Păunescu, Florin Camen, Dan Vană, dar şi alţi invitaţi de marcă, anunţă Iani Gârbaciu, reprezentantul Şcolii Populare de Artă Târgu Jiu.

„Vineri, 7 august, vor avea loc recitaluri extraordinare, concursul interpreţilor şi al grupurilor folk. Vor cânta pentru publicul târgujian Emeric Imre, Dinu Olăraşu, Cristian Buică, Dan vană şi Andrei Păunescu. Sâmbătă va cânta Victor Socaciu, Stephan Geraksiev şi Trupa Denvar, Florin Camen şi Trupa Icarus, câştigătorii ediţiei de anul trecut. La Gala laureaţilor de duminică vor susţine recitaluri Vasile Şeicaru, Magda Puşkaş, Adrian Beznă, Ovidiu Mihăilescu şi Trupa Joi. Spectacolele încep de la ora 19,00, iar intrarea este liberă”, a anunţat Iani Gârbaciu.

Pe lângă concursul propriu-zis al Festivalului, în cadrul evenimentului vor avea loc şi lansări de cărţi şi albume la Mall-ul din Târgu Jiu, mai anunţă Alexandru Bratu, directorul Şcolii Populare de Artă Târgu Jiu.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente