PSD a decis, luni, în unanimitate, să nu susțină prin vot Guvernul condus de premierul desemnat Siegfried Mureșan. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Consiliului Politic Național al partidului și anunțată de președintele PSD, Sorin Grindeanu.
Social-democrații au stabilit că parlamentarii partidului nu vor acorda votul de învestitură Cabinetului Mureșan. Potrivit lui Sorin Grindeanu, decizia a fost adoptată fără niciun vot împotrivă.
Liderul PSD a precizat că formațiunea își menține poziția anunțată anterior și că parlamentarii social-democrați vor fi prezenți în Parlament la votul asupra noului Guvern. PSD își reafirmă, totodată, intenția de a reveni la guvernare.

