CEO a anunţat printr-un comunicat de presă că au fost finalizate lucrările de ecologizare în zona Submaidane, acolo unde în urma cu mai bine de 1 an a avut loc o deversare de apă cu cenușă ce a inundat circa 15 hectare de terenuri agricole și 10 gospodării. „In data de 21.08.2015, a avut loc receptia finalizarii lucrarilor prevazute prin proiectul „Curatare, ecologizare zona Submaidane Turceni – Ionesti”, pentru care a fost emisa Decizia etapei de incadrare nr. 65/17.04.2015. A fost evacuata zgura si cenusa de pe terenurile agricole afectate pana la cota naturala, terenurile au fost scarificate, fertilizate, arate si discuite conform recomandarilor OSPA Gorj. Din studiul pedologic si agrochimic intocmit de OSPA Gorj dupa executia lucrarilor enumerate, s-a constatat ca terenurile se incadreaza in aceeasi clasa de calitate ca si terenurile agricole aflate in zona limitrofa. In ceea ce priveste aprovizionarea cu nutrienti, terenurile sunt bine si foarte bine aprovizionate cu nutrienti.
S-au degajat incintele gospodariilor afectate de evacuarea de zgura si cenusa; pentru refacerea gospodariilor s-au despagubit proprietarii afectati”, se arată în comunicatul CEO.