spot_img
17.1 C
Târgu Jiu
sâmbătă, octombrie 5, 2024
Altele
    AcasăNews AlertEnergia, victorie neconcludentă la debut !

    Energia, victorie neconcludentă la debut !

    Gorjenii s-au impus, dar calificarea se va decide în Banat

    Primul meci oficial al echipei de baschet Energia nu este unul entuziasmant. Chiar dacă echipa olteană s-a impus în acest joc de acasă cu BC Timişoara, scor 65-59, în multe momente trupa lui Antonis Constantinides a greşit în mod flagrant. Norocul Energiei a fost că nici adversarii nu au rupt gura târgului, astfel că prima parte a fost un duel al gafelor, ambele echipe având momente confuze de baschet. Însă, chiar dacă a fost un baschet haotic, Energia a avut câştig de cauză, la urma urmei rezultatul final contează, iar oltenii sunt pe plus, aşa că pentru returul de mâine de la Timişoara, oltenii pleacă cu prima şansă la calificarea în turul următor al Cupei. Totuşi, şase puncte sunt puţine în baschet, aşa că balanţa calificării se poate schimba radical în jocul de mâine.

    Cu frâna trasă

    sport-02-23Greşelile neforţate, lipsa unui joc consistent de ambele părţi au fost ingredientele jocului de la Târgu-Jiu. chiar şi comentatorul partidei a sesizat calitatea slabă tehnico-tactică a jocului. Şi totuşi, care au fost cauzele? Ambii antrenori au vorbit pe marginea acestui subiect şi au găsit unele explicaţii, lipsa omogenităţii loturilor dar şi regulamentul care obligă fiecare echipă să joace cu doi jucători români pe teren pe tot parcursul jocului. „După mine, cred că fost cel mai slab meci, din punct de vedere al spectacolului, de când eu antrenez în România. Totuşi, trebuie să felicităm ambele echipe. Abia acum s-a terminat perioada de pregătire şi cred că nicio echipă nu poate da randamentul maxim, iar acest lucru s-a văzut şi la procentajul aruncărilor de la distanţă”, a comentat Constantinides.
    Nu doar acesta a căutat explicaţii, ci şi antrenorul Timişoarei. „Categoric nu a fost un meci frumos, pentru că în joc este o calificare. Nu este patinaj artistic să dăm note pentru impresia artistică, aici este vorba de eficienţă. Din păcate, în acest meci, nici noi, nici echipa gazdă, nu am fost eficienţi la aruncările de la distanţă. Am avut multe aruncări de la distanţă ratate, apoi s-a instalat şi o stare de nervozitate. A fost o premieră atât pentru mine, cât şi pentru antrenorul Energiei să jucăm cu doi jucători români pe teren. S-a văzut de multe ori că acest lucru a influenţat cursivitatea jocului pentru ambele echipe”, a declarat antrenorul lui BC Timişoara, Dragan Petricevic. Vizavi de regulament a vorbit şi Constantinides. „Sunt de acord cu antrenorul Timişoarei în ceea ce priveşte regulamentul cu utilizarea a doi jucători români în acelaşi timp pe parchet. Este o problemă care se vede la cursivitatea jocului. Acesta este însă regulamentul, trebuie respectat şi trebuie să jucăm ca atare. Evident, este un regulament care-i ajută pe jucătorii români, care vor avea mai multe minute jucate şi mai multe responsabilităţi în joc. Fără a căuta scuze, trebuie să găsim soluţii pentru a face faţă acestui regulament”, a mai spus Constantinides.

    Totul se joacă

    Aşadar, ambii tehnicieni au căutat explicaţii, iar la final au anunţat că totul se va decide în Banat. „Ştim că la Timişoara este un teren unde se câştigă foarte greu. Probabil cele şase puncte diferenţă nu spun nimic, dar totuşi este un avantaj. Mergem la victorie. Am văzut că ambele echipe nu au avut continuitate. Au alternat momentele bune, cu cele mai puţin bune, pe alocuri chiar foarte rele. Sunt două echipe de valori apropiate şi se vede că suntem abia la începutul sezonului. Când am avut o diferenţă de 10 puncte nu am avut concentrarea necesară pentru a păstra diferenţa şi chiar pentru a ne distanţa mai mult, pentru că implicit ne era mai uşor la Timişoara. Să nu uităm că suntem două echipe care vor reprezenta România în competiţiile europene”, a spus Constantinides.

    „Felicit echipa gazdă pentru victorie. Este o victorie meritată. De fiecare dată este o plăcere să joci la Târgu-Jiu, în faţa unui public foarte inimos şi fair-play. Ratările au făcut diferenţa în acest meci. În timp ce noi am ratat o pătrundere şi două libere pe final de meci, Energia a marcat o aruncare de trei puncte odată cu sirena de final. Meciul a fost echilibrat, iar returul va decide echipa care va merge mai departe”, Dragan Petricevic, antrenor BC Timişoara

    ENERGIA: Jamar Diggs 19p, Callistus Eziukwu 15p, Porter Troupe 12p, Adrian Guțoaia 8p, Lamont Mack 6p, Dragoş Andrei 2p, Anthony Miles 2p, Santa Szabolcs 1p, Barîş Aktaş, Lazar Radosavljevic, Alexandru Mihuţi, Răzvan Bratoloveanu. Antrenor: Antonis Constantinides.

    BC Timişoara: Derrick Low 16p, Filip Barovic 13p, Florin Popa 10p, Nenad Milosevic 6p, Bogdan Popescu 5p, Zoran Milencovic 4p, Kyle Shiloh 4p, Hristo Nikolov 1p, Kentwan Smith, Raul Covaciu, George Toth, Vlad Szekely. Antrenor: Dragan Petricevic.

    Arbitrii: Ciprian Stoica, Istvan Bertalan, Marius Epure / Observator: Stelian Bănică.

    Sala Sporturilor / Spectatori: 500

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!