Comisarul din cadrul Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Gorj, Ilie Lungu, a fost reţinut marţi seară, în plină stradă, de ofiţerii DGA Craiova, pentru 24 de ore, pentru luare de mită. Totul, în urma unei anchete a DNA Craiova şi în urma unui flagrant. Lungu a pretins 500 de lei de la administratorul unei societăţi comerciale, chiar marţi, pentru a nu-i aplica o sancțiune contravențională. În 2014, mai pretinsese aceluiaşi administrator alți 400 de lei.

