Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu Cărbuneşti au fost sesizaţi de o femeie, de 72 de ani, din comuna Polovragi, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras suma de 350 lei, un telefon mobil şi un încărcător, din salonul unde era internată în cadrul Spitalului Orăşenesc de Urgenţă Târgu Cărbuneşti. Se pare că autorul faptei este un minor de 16 ani din comuna Scoarţa. Acesta este internat în cadrul D.G.A.S.P.C. Gorj, fiind în învoire de sărbători, până la data de 11 ianuarie.