Echipa de handbal va intra imediat după meciul cui Ploieştiul la hibernare
Echipa de handbal Energia Târgu-Jiu va încheia sâmbătă sezonul cu un meci pe teren propriu împotriva celor de la CSM Focşani. Trupa gorjeană vine după un duş rece la Ploieşti, acolo unde au cedat cu 30-22 în faţa echipei CSM Ploieşti, o reprezentaţie nereuşită a handbaliştilor olteni, însă scuzabilă. „A fost un meci pe care băieţii noştri nu l-au abordat aşa cum trebuie. Dar când te ştii cu sacii în căruţă şi mai ştim prin ce situaţie trec din punct de vedere financiar cu salarii neplătite pe mai multe luni, e cumva normală această ultimă evoluţie. E un meci pierdut şi o etapă care în linii mari a decis situaţia în clasament. Nu mai avem nici un fel de probleme, iar asta ne face să abordăm liniştiţi ultima etapă”, a declarat Doru Geamănu, şeful secţiei de handbal de la Energia.
Ultima reprezentaţie
Înfrângerea de la Ploieşti a fost trecută rapid cu vederea de oficialii Energiei, iar acum totul se focusează pe ultima reprezentaţie de pe teren propriu din acest sezon. Sâmbătă de la ora 17.00, Energia va da piept cu CSM Focşani, o echipă modestă şi care va veni să-şi vândă scump pielea în speranţa că se va salva în extremis de la retrogradare. „Acest joc cu Focşani nu mai are nici un fel de importanţă pentru noi, dar cred că nu se pune problema să nu ne impunem. Focşaniul mai speră să scape de retrogradarea directă, dar valoarea echipei noastre, indiferent cum sunt băieţii în momentul de faţă trebuie să încline balanţa în favoarea noastră”, a comentat Doru Geamănu. Este ultimul meci din acest sezon, aşa că sunt sigur că vom termina campionatul cu fruntea sus. Chiar a fost un campionat greu din toate punctele de vedere.
Ce se alege de Energia?
Handbaliştii Energiei vor pleca imediat după meci fiecare la casa lui. Practic, imediat după ultimul fluier se trage cortina, iar sportivii Energiei vor pleca în vacanţă. De urmărit care va fi reacţia jucătorilor după acest final de sezon, care şi câţi dintre ei vor da clubul în judecată pentru a-şi recupera banii, dar mai ales care va fi viitorul acestei echipe. După semnalele date de finanţatori, sunt şanse foarte mari ca şi această echipă să moară în această vară, şi astfel handbalul de Liga Naţională să dispară din peisajul sportiv gorjean pentru cel puţin o perioadă…

