Inconştienţă din partea un tânăr de 22 de ani din Târgu-Jiu! Acesta s-a urcat la volan deşi era în stare de ebrietate. Mai mult decât atât, tânărul nu are nici permis de conducere, fapt pentru care s-a ales cu dosar penal.
Cea care a anunţat poliţia a fost chiar mama tânărului, conştientă de faptul că acesta îşi poate pune în pericol atât viaţa sa cât şi pe a celorlalţi participanţi la trafic. „La data de 02 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizaţi prin apelul 112 de o femeie, de 42 ani, din localitate, despre faptul că fiul său, de 22 de ani, ar conduce un autoturism şi nu deţine permis de conducere. Din cercetările efectuate de poliţişti s-a stabilit că tânărul, de 22 de ani, ar fi condus un autoturism ce a fost identificat pe aleea Plopilor, din municipiul Târgu-Jiu. Totodată, s-a stabilit că tânărul nu deţine permis de conducere, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de o persoană aflată sub influenţa alcoolului și fără a deţine permis de conducere”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Lucian Stroe.