Social-democrații gorjeni nu au stabilit încă lista pentru alegerile parlamentare din acest an. Aceştia susțin că sunt încurcați de faptul că nu a fost stabilită cu exactitate data la care vor avea loc alegerile. Cosmin Popescu, vicepreședintele PSD Gorj, consideră că alegerile parlamentare ar trebui organizate la sfârşitul lunii noiembrie și nu în luna decembrie, așa cum se vehiculează acum. Deşi au apărut o serie de speculaţii privind locurile eligibile pentru PSD la alegerile parlamentare, Cosmin Popescu susţine că încă nu s-au purtat discuţii în acest sens, social-democrații urmând să finalizeze listele de candidați până la sfârșitul lunii septembrie.