Ceremonialul de coborâre al drapelului nu a interesat pe nimeni. Doar câţiva angajaţi ai Armatei Române, însoţiţi de preotul militar au participat la coborârea drapelului, sâmbătă seara la oră fixă.
Sâmbătă seara, a avut loc ceremonia de coborâre a drapelului din faţa Prefecturii Gorj. La ora fixată, câţiva angajaţi ai Armatei şi preotul militar s-au înfiinţat în jurul drapelului, iar o trompetă avertiza că a început ceremonia. Doar câţiva trecători au privit uimiţi la militarii, care salutau drapelul. „Ce se întâmplă aici?”, a fost întrebarea unuia dintre trecătorii care s-a oprit pentru o clipă să afle de ce stau acei militari drepţi în faţa drapelului. Ceremonia a durat câteva minute, timp în care drapelul a fost purtat până în faţa bisericii din centrul oraşului, urmând ca a doua zi, Ziua Drapelului să fie manifestată mai amplu.