Senatul Universității „Constantin Brâncuși” a hotărât declanșarea procedurii de revocare din funcție a rectorului Universității „Constantin Brâncuși”, după ce «Raportul Rectorului privind starea Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu în anul 2016» a fost respins. Toate comisiile Senatului Universității au acordat „aviz nefavorabil”, iar Raportul a fost invalidat cu un vot împotrivă și 25 pentru. „Se aprobă rezilierea contractului de management nr. 4396/25.04.2016, în conformitate cu Art.l0 alin. (4) lit. c) al aceluiași contract. (…) Se aprobă retragerea sprijinului acordat de către Senatul universitar rectorului și monitorizarea modului de ordonanțare a creditelor. (…) Se aprobă, în baza Art.125 alin. (3) din Legea 1/2011 – Legea educației naționale cu modificările și completările ulterioare, transmiterea către Consiliul de etică și management universitar din cadrul Ministerului Educației Naționale a documentației
pentru declanșarea procedurii de revocare a rectorului și/sau retractarea Ordinului de confirmare în funcția de rector a doamnei prof. univ. dr. ing. Luminița Georgeta Popescu”, se arată în hotărârea Senatului UCB.
Control ministerial la UCB
Senatul a respins solicitarea rectorului Luminița Popescu de a cercetare disciplinară a unor cadre didactice: „Se resping solicitările referitoarea la aprobarea comisiei de cercetare disciplinară pentru cercetarea prealabilă a presupuselor abateri disciplinare săvârșite de domnul prof. univ. dr. Sorin Vasile Purec, decan al Facultății de Științe ale Educației și Management Public, de domnul jr. Virgil Ion Popovici, director general administrativ și de doamna prof. univ. dr. Delia Monica Bîcă, decan al Facultății de Științe Medicale și Comportamentale.
Rectorul UCB are posibilitatea să conteste hotărârea Senatului UCB. În aceste zile, la UCB se află o echipă de control de la Ministerul Educației Naționale.