În 27 septembrie se împlinesc 45 de ani de la moartea celei supranumite ”Privighetoarea Gorjului” – Maria Lătăreţu. Artista şi-a dat ultima suflare la vârsta de 60 de ani, pe scenă, în timpul unui spectacol la Romaneşti, din Botoşani. De atunci, unica sa noră i-a păstrat memoria vie şi i-a dus numele mai departe. Ioana Lătăreţu a vorbit în exclusivitate pentru Click! despre celebra sa soacră.
”Mai ţii minte măi, dragă Mărie” pe această piesă i-a primit Ioana Lătăreţu (80 de ani) pe reporterii Click! în apartamentul ei spaţios şi extrem de curat, situat în apropierea hotelului Mariott. Cu certificatul de naştere şi un album plin de fotografii alb-negru de-ale celebrei artiste, doamna Ioana ne-a povestit cu vocea sa blajină despre cum a cunoscut-o pe Maria Lătăreţu şi viaţa de roman presărată cu drame a acesteia.
A fost cea mai bună soacră, dar şi un meşter în bucătărie, căci de la ea a învăţat să prepare cele mai bune sarmale, cozonaci cu umpluturi variate şi plăcinte de toate felurile. Cea mai mare dramă a artistei a fost pierderea celor cinci copii. ”Primul, un băiat numit Gicuţu, l-a pierdut la doi ani şi jumătate, în urma unui bronhopneumonii. Apoi, o fetiţă Măriuca, a fost sfâşiată de câini la 6 anişori. Două fetiţe gemene au murit la vârsta de un an şi un băietel, născut prematur după ce ea s-a împiedicat de un ciot şi a căzut pe burtă”, a conchis cu lacrimi în ochi unica noră a Mariei Lătăreţu.
Sursa: www.click.ro