AcasăEvenimentȘcolile de șoferi luate la puricat. Ce au descoperit oamenii legii!

Școlile de șoferi luate la puricat. Ce au descoperit oamenii legii!

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier și Biroului Rutier Târgu Jiu au desfășurat o acțiune, pe raza municipiului Târgu Jiu, pentru verificarea în trafic a autovehiculelor destinate pregătirii practice a cursanților în vederea obținerii permisului de conducere.

În cadrul acțiunii, polițiștii au urmărit respectarea de către instructorii auto a obligației de a efectua pregătirea practică a cursanților numai pe traseele stabilite de Serviciul Rutier, precum și respectarea prevederilor legislației rutiere.

În urma verificărilor efectuate, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 8 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.500 de lei.

Astfel de acțiuni au ca scop creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea producerii unor evenimente rutiere, iar polițiștii vor continua verificările și în perioada următoare, în funcție de evoluția situației operative, a transmis IPJ Gorj.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente