Polițiștii din Lelești au prins în flagrant doi tineri de 19 și 21 de ani, din Târgu Jiu, în timp ce sustrăgeau motorină, cu ajutorul unui furtun, din rezervoarele a două autocamioane. Autovehiculele sunt înregistrate pe firmă și erau parcate în curtea proprietăţii patronului, un bărbat de 41 de ani, din localitatea Frătești.