Doi tineri sunt anchetați pentru furt calificat. Aceștia au spart o mașină parcată pe raza municipiului Motru pentru a fura ustensile și accesorii de pescuit. În urma cercetărilor, oamenii legii i-au identificat și au stabilit că prejudiciul este de 7.000 lei. „ La data de 25 octombrie, polițiști de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Motru, s-au sesizat cu privire la faptul că, în noaptea de 20 spre 21 octombrie a.c., doi tineri, ambii din municipiul Motru, ar fi sustras, din autoturismul unui localnic, de 39 de ani, mai multe ustensile şi accesorii de pescuit, creându-i un prejudiciu în valoare de aproximativ 7.000 de lei. Polițiștii vor continua cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor doi. În cauză s-a întocmit dosarul penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, a comunicat Biroul de Presă al IPJ Gorj.