Frumoasa artistă Olguța Berbec se bucură de o vacanță minunată alături de soțul ei, saxofonistul Remus Novac. Cei doi îndrăgostiți petrec câteva zile în frumoasa California, în Fresno. Pentru Olguța Berbec nu este prima dată când vizitează Statele Unite ale Americii, aceasta fiind un fan înrăit al acestor meleaguri. Astfel, după ce a petrecut sărbătorile alături de familie, bruneta a ales să aibă câteva momente de intimitate alături de soțul ei și să se simtă ca în luna de miere. După relaxare se va întoarce acasă și va stabili ce va face anul acesta, 2018 fiind foarte încărcat pentru interpreta de muzică populară.