spot_img
12.4 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăNews AlertBeat la volan, a intrat cu mașina în gardul unei gospodării

    Beat la volan, a intrat cu mașina în gardul unei gospodării

    Un tânăr, de 27 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a intrat cu mașina în gardul casei unui bătrân de 64 de ani, din localitatea Roșiuța.

    „Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit faptul că un tânăr, de 27 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul volanului şi a intrat în gardul locuinţei apelantului. În urma impactului, conducătorul auto nu a suferit leziuni, rezultând doar pagube materiale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etiloltest, care a indicat o concentrație de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului“, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Gorj.

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: