Pandurii este în topul Ligii 1 la jucători daţi la echipele naţionale. Gorjenii dau patru jucători echipelor reprezentative de seniori şi tineret, iar Eugen Pârvulescu susţine că numărul selecţionaţilor putea fi mai mare. „Mai avem jucători care pot juca la echipa naţională”, spune preşedintele executiv al gorjenilor, Eugen Pârvulescu.
Chiricheş sub comanda lui Piţi
Fundaşul pandurilor, Vlad Chiricheş a fost convocat de Victor Piţurcă la echipa naţională a României, selecţionată care va întâlni Luxemburg şi Franţa. Jucătorul gorjenilor chiar are şanse de-a evolua în cel puţin un meci, iar Pârvulescu îi ţine pumnii. „Vlad merita să fie chemat. Este un jucător foarte bun, e tânăr şi sunt sigur că va mai creşte în perioada următoare. Probabil va fi unul din titularii naţionalei”, a comentat Pârvulescu. Vlad Chiricheş era extrem de încântat că face parte din lotul naţionalei. „Sunt foarte fericit că am fost convocat pentru două meciuri oficiale”, a spus Chiricheş.
Contingent gorjean şi la tineret
Şi selecţionerul de la tineret, Emil Săndoi a apelat la trei panduri. Este vorba de David Lazar, Ciprian Brata şi Ionuţ Rada. Cei trei vor face parte din lotul României care va juca două meciuri oficiale contra Kazahstanului pe 2 septembrie în deplasare şi apoi pe 6 septembrie acasă la Mediaş contra Letoniei. Aceste meciuri contează pentru preliminariile turneului final al Campionatului European under 21, ediţia 2011-2013. „E o mândrie să avem jucători şi la echipa de tineret. E o dovadă a faptului că la Pandurii se lucrează bine. Un alt lucru bun e şi faptul că dăm jucători tineri şi mă întreb câte echipe nu şi-ar dori să fie în locul nostru”, a mai spus Pârvulescu.