La 143 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși, creatorul artei moderne, Cârciumaru bate obrazul Ministrului Culturii. Printr-o declarație politică parlamentarul de Gorj amintește că promisiunea realizării unui Muzeu Brâncuși la Târgu Jiu nu a fost respectată.
La data de 2 februarie 2015, scriitorul Laurian Stănchescu, preşedintele Fundaţiei Ideea Contemporană, a solicitat oamenilor politici să declare „Ziua Naţională Constantin Brâncuşi”, pe data de 19 februarie. Deși există o Zi a Culturii Naționale, Brâncuși este celebrat separat, într-o zi specială, drept recunoștința față de măreția Titanului de la Hobița, Gorj. În această zi, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale organizează sau sprijină logistic şi material manifestări cultural-artistice la Târgu Jiu și București dedicate părintelui sculpturii moderne, Constantin Brâncuși. Senatorul de Gorj Florin Cârciumaru este unul dintre cei care s-au implicat pentru realizarea unui Muzeu dedicat sculptorului. “În această zi, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale organizează sau sprijină logistic şi material manifestări cultural-artistice la Târgu Jiu și București dedicate părintelui sculpturii moderne, Constantin Brâncuși. Cu toate acestea, în România nu există un muzeu dedicat geniului Brâncuși, deși există o lege care prevede înființarea la Târgu Jiu a unui muzeu care să-i poarte numele. Autoritățile județene de la Gorj au identificat deja o clădire în acest sens, însă Ministerul Culturii pare să fi abandonat proiectul cultural de mai bine de doi ani. Un astfel de brand merită o atenție deosebită, pe măsura moștenirii culturale lăsate poporului român” susține parlamentarul de Gorj.