spot_img
11.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăActualitateFilmările s-au terminat, pământul și pietrele au rămas

    Filmările s-au terminat, pământul și pietrele au rămas

    Podul spre insulița aflată în Parcul Central din Târgu Jiu, precum și zona din apropiere sunt acoperite cu pământ și pietre. Aici s-a filmat scena bătăliei de la 14 octombrie 1916 pentru producția cinematografică „Eroii de la Podul Jiului”, astfel încât a fost nevoie ca priveliștea să fie reconstituită cât mai fidel ca în timpurile respective. Doar că filmările s-au încheiat de mai mult timp,  iar pământul și pietrele au rămas, spre nemulțumirea cetățenilor. „Este deranjant. S-au terminat filmările și nu s-au mai preocupat să ia pământul. O să plouă și se va transforma totul în nămol“, a spus o femeie supărată.

    „Nu putem face totul peste noapte“

    Adrian Tudor, viceprimarul municipiului Târgu Jiu, care a participat la filmările desfășurate în Târgu Jiu, a spus că pământul și pietrele vor fi ridicate chiar astăzi: „Pământul va fi luat și pus în parc în locurile unde mai este nevoie, iar restul va fi ridicat. Va fi cărat. Era programat să vină un utilaj astăzi, la ora 12,00  (n.r.-ieri), dar a fost nevoie să meargă la o altă lucrare. De mâine se va interveni și  va fi ridicat, pentru că nu putem să stăm așa cu el. A durat zile întregi până când l-am pus și acum nu putem să bătem din palme și să rezolvăm problema. Și pe mine mă deranjează. Astfel cum a durat câteva zile bune ca să putem aranja totul acolo, nu putem face totul peste noapte“.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: