România este mândră că-n sfârşit, are un om,
Prea bogat, inteligent şi cu muşchi pe el, beton,
Cu aptitudini alese, cu calităţi de atlet,
Cu Maserati la scară, cu talente de poet.
Toată lumea ştie treaba, că-i total, că-i campion,
Că-i bazat, pe talpă mare, în perfidul Albion.
M-am dus cu un sac de bani, la celebrul caftangiu,
Să-l determin să se-ndure, să-mi acorde-un interviu.
Reporter: – Trăiască Petre Crăete, tu, a României, fală!
Cum au perceput englezii, faima ta, imperială?
Crăete: – Hai să fiu sincer cu tine. Au crezut că pot cât şapte,
După aia s-au convins, că-s un fel de … papă-lapte!
Rep: – Cum de eşti bodyguard, ce-a văzut bossu’, la tine?
P.C.: – Crezi că e ceva de el? E tot papagal, ca mine!
A văzut muşchii pe mine, eram numai într-un şort,
Dar nu ştie că am fost şapte ani, hamal în port.
Şi când a văzut gagiu’, muşchi pe mine ca pe gard,
Mi-a propus ca să îi fiu ditamai bodyguard.
Rep: – Dar le ai cu meseria, vreau să zic, cunoşti cafteală?
P.C.: – De unde să le am vere? E cea mai mare vrăjeală!
Nu ai văzut la TV, m-a scos şefu’ să mă bat,
Şi mi-a tras unu’ o dublă, de-am rămas pe stradă, lat!
Rep: – Vrei să lupţi cu Zmărăndescu? Pe-aici, aşa se zvoneşte!
P.C.: – Păi ce, sunt nebun la cap? Vrei să mor? Doamne fereşte!
Rep: – Eşti bogat, ai Maserati, eşti bazat, eşti ca în clipuri?
P.C.: – Sunt pe dracu! La mişto, mă pozez în fel şi chipuri!
Rep: – Atunci, dă-mi banii-napoi? La ce dracu’ ţi i-am dat?
P.C.: – Pa şi pu la revedere! Eşti un fraier, te-am fentat!
