Autoritățile din județul Gorj au stabilit ce vor organiza cu ocazia zilei de 1 Decembrie. Manifestările vor fi organizate fără public, paradă sau fasole cu cârnați.
„Vom marca această sărbătoare în Piața Prefecturii, dar, din păcate, fără cetățeni. Doar autoritățile publice locale și județene vor marca acest eveniment la ora 11. Această oră nu este stabilită neapărat pentru populație, deoarece se impun măsuri de protecție. Din păcate, de data aceasta nu vom mai avea nici defilare, pentru că nu se mai impune. Se va da doar onorul la Gardă și atât. În aceste condiții sunt excluse evenimentele pe care le organizam pe data de 1 Decembrie, masa tradițională și celelalte activități, ci rămâne doar să aprindem iluminatul festiv. Aprinderea va avea loc seara, doar cu acea fetiță care va fi prezentă acolo împreună cu mine”, a transmis Marcel Romanescu.