AcasăPamfletToamna în pădure

Toamna în pădure

Un covor cărămiziu a acoperit pământul,
Ce se schimbă în grosime după cum îl bate vântul.

 

Copacii au rămas goi, parcă-s mai trişti, mai săraci,
Fără frunze, fără păsări, plâng şi ei, bieţii copaci…

 

Parcă nu le-ar fi de-ajuns tristeţea care-i apasă,
Nici aşa-n durerea lor, omul lacom nu îi lasă.

 

Liniştea le-o bulversează zeci de motofierăstraie
Care nu ştiu ce-i durerea, care taie, taie, taie…

 

Nu taie doar ce-i bolnav, ce-i uscat sau găunos,
Taie tineret în masă, ori ce-i secular, fălos…

 

Parcă le zic printre ramuri, arborii bătrâni, plângând:
„Lacrimile noastre, sigur le veţi plăti în curând!”…

 

Totuşi, crângul mai rezistă, el se luptă zi de zi,
Ca să ne dea oxigenul făr’ de care am muri…

 

Să ne-mbie cu verdeaţa, iarna cu un alb decor,
Sau cum este cazul, toamna, cu-n cărămiziu covor!

 

 

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente