„Întâmplător am cunoştinţe care m-au contactat telefonic, înainte de mesajul domnului preşedinte, şi mi-au solicitat părerea privind privatizarea complexurilor energetice şi SNLO, de care sunt interesate nişte firme din Germania şi Franta. Se pare că mesajele domnului Băsescu nu-s nişte petarde, nu-s hârtie de turnesol cu care se determină soluţia (baza sau acid), adică reacţia opiniei publice, a sindicatelor, a partidelor din opoziţie sunt cu adevărat intenţii negociate deja, cu condiţionări oculte, privitoare la viitoarele alegeri parlamentare şi prezidenţiale. Domnul Băsescu are suficient « armament » şi « muniţie » ( de şantaj) cu care poate să « convingă » şi pe cei mai devotaţi patrioţi despre necesitatea şi oportunitatea privatizării, ca soluţie salvatoare a României. Naivitatea, laşitatea, frica electoratului (ca asta contează pentru actuala putere) şi vulnerabilitatea liderilor întrunesc condiţiile de care are nevoie domnul preşedinte pentru a face ziua ce visează noaptea, fără sa se consulte cu cineva. Toate estimările dumnealui, făcute la plesneală, au fost susţinute şi « confirmate » ulterior de guvern şi parlament prin argumente consistente şi calcule laborioase elaborate de « specialişti », argumente însuşite şi de busolele de la UE şi FMI. Agitaţia sterilă a electoratului nemulţumit, a sindicatelor şi a opoziţiei politice, sunt aşa de importante ca şi o galerie înrăită la un meci de fotbal, vândut deja prin negociere despre care ştie şi arbitrul. Rezultatul contează. Nu mă mai mira nimic, mă aştept la orice şi nici nu mai ştiu ce să cred. Aşa debusolat n-am fost de mult” Nicu Bercea

