Sute de polițiști, jandarmi și polițiști locali au acționat în zone aglomerate, unităţi de alimentație publică şi zonele adiacente acestora, terase și mijloace de transport în comun. În cadrul acțiunilor, au beneficiat de activitățile informativ-preventive și au fost verificate peste 1.500 de persoane, 97 societăți comerciale/persoane fizice autorizate/alte zone de interes, precum și peste 240 de autovehicule/ mijloace de transport în comun/ mijloace de transport de agrement. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 156 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 42.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.