spot_img
15 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăActualitateReorganizări în structurile de administrare fiscală

    Reorganizări în structurile de administrare fiscală

    Proiectul ordonanţei privind măsurile de îmbunătăţire a structurilor de administrare fiscală, dacă ar fi pus în aplicare, ar putea lăsa pe drumuri mai bine de 10 comisari de la Garda Financiară Gorj, precum şi o parte din salariaţii Vămii Târgu-Jiu. Prin adoptarea acestui act normativ, Garda Financiară şi Direcţia Vamală Târgu-Jiu vor fi preluate, prin absorbţie, de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj. Acest lucru ar însemna plecarea unor angajaţi de la aceste două instituţii. Atmosfera este una tensionată, cu atât mai mult cu cât se aşteaptă, de la o zi la alta, veşti legate de reorganizarea sistemului.

    Stare de încordare în rândul salariaţilor de la Direcţia Vamală şi Garda Financiară Gorj, şi asta ca urmare a faptului că, din moment în moment, cele două deconcentrate pot fi preluate de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj. Directorul Direcţiei Contribuabililor Mici şi Mijlocii, Dumitru Pârvulescu, a declarat că „probabil şi Finanţele vor fi introduse într-un sistem de modernizare, va fi o schimbare cu caracter administrativ. Se vor face aceleaşi acţiuni de control dar, până nu va fi pus în aplicare, nu se ştie nimic exact. Personalul, în proiectul de ordonanţă, va fi preluat în limita locurilor comunicate”. Vestea nu a picat bine reprezentanţilor Gărzii Financiare, cu atât mai mult cât, din postura de comisar, nu este uşor să rămâi fără loc de muncă în 2011. Surse din cadrul instituţiei au declarat că, în situaţia în care va deveni aplicabilă această ordonanţă, doar 17 din cei 28 de comisari vor intra in schema de la Finanţe, mai exact spus se va prelua activitatea nu şi oamenii. Conducerea Gărzii Financiare a precizat că aşteaptă, de la o zi la alta, publicarea Ordonanţei de Guvern în Monitorul Oficial sau trecerea acesteia prin şedinţă de Guvern.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: