spot_img
18.2 C
Târgu Jiu
duminică, octombrie 6, 2024
Altele
    AcasăActualitateCrucile uriașe de pe marginea drumurilor sunt ridicate ilegal

    Crucile uriașe de pe marginea drumurilor sunt ridicate ilegal

    Crucile de mari dimensiuni de pe marginea drumurilor naționale dn județul Gorj sunt amplasate ilegal, pentru că nu au autorizație de construcție. Acestea au o înălțime de aproximativ 10 metri și pot să reprezinte un pericol pentru trafic, atât în cazul prăbușirii, cât și al vizibilității.

    O astfel de cruce a apărut de curând în localitatea Târgu Cărbunești, lângă Drumul Național 67 B.

    Cristi Tudor, reprezentantul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova, susține că nu au fost ridicate în zona de siguranță a traficului și, astfel, nu prezintă un pericol foarte mare, dar sunt amplasate ilegal. „Nu prezintă un pericol public foarte mare deoarece sunt destul de departe de marginea drumului, dar, cu toate acestea, este nevoie de avizul administratorului drumului. Am demarat o procedură de identificare a proprietarului sau a celor care au ridicat aceste edificii, însă este destul de dificil, pentru că majoritatea se află pe terenuri virane și nu cunoaștem proprietarii. Secțiile de drumuri naționale au depus notificări la primării pentru a ni se comunica proprietarii ca să intre în legalitate“.

    Astfel de cruci au fost ridicate și în alte județe ale țării, fără sa se știe, oficial, de către cine.

     

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!