spot_img
16.7 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăActualitateHoț deghizat în medic

    Hoț deghizat în medic

    Pacienţii din Secţia Medicală a Spitalului Judeţean Târgu-Jiu sunt terorizaţi de un bărbat care, deghizat în medic le fură portofelele din saloane. Bolnavii îl cred pe cuvânt mai ales când îl văd îmbrăcat în halat alb şi cu stetoscopul la gât, şi se lasă „controlaţi” de acesta. Individul, însă, nu urmăreşte altceva decât să-i lase fără portofele şi telefoanele mobile.

    De ceva vreme, prin secţiile spitalului 700 din Târgu-Jiu, umblă vestea că un individ îmbrăcat în halat alb şi cu un stetoscop în jurul gâtului, se dă drept medic pentru a putea să-şi pună în aplicare planul său diabolic. Bărbatul are o metodă ingenioasă şi până acum i-a reuşit. Vasile Ciocoiu este internat la Secţia Medicală şi a căzut în plasa individului, care s-a dat drept medic. Bolnavul povesteşte că individul a intrat în salon şi i-a cerut să se dezbrace pentru un control. „M-a întors cu spatele la el şi s-a prefăcut că mă ascultă cu stetoscopul, dar fără să simt mi-a furat portofelul din buzunarul pijamalei. Când a plecat mi-a spus să stau liniştit în pat că vine doctoriţa în urma lui să mă consulte şi ea”, a povestit pacientul necăjit că a rămas fără acte şi bani. Bolnavul spune că nu a crezut nici o clipă că în realitate, omul îmbrăcat în halat alb este un hoţ. ,,După ce a plecat el din salon am băgat mâna în buzunar la pijama şi am văzut că nu mai am portofelul. Nu aveam cine ştie ce bani în el, dar aveam actele. Am auzit că a mai fost pe aici şi a mai furat şi de la alţi bolnavi, dar actele le lasă apoi la poarta spitalului. Le aruncă acolo, şi cei de la poartă le găsesc şi le pun în geam”, a mai adăugat bolnavul, fiind convins că îşi va recupera actele în zilele următoare.

    Poliţia a pornit pe urmele ,,doctorului”

    Şeful Secţiei Medicală, medicul Sanda Mischie cunoaşte situaţia, mai ales că nu este primul caz înregistrat în spital: ,,Din păcate există asemenea situaţii. Se pare că există un individ, care deghizat în medic cu stetoscop de gât merge prin saloane şi îi păcăleşte pe bolnavi că îi controlează, dar de fapt acesta urmăreşte doar să le fure portofelele sau telefoanele mobile. Recomand pacienţilor să fie mai atenţi şi să nu se lase păcăliţi de astfel de persoane, care nu vor decât să le facă rău”, a declarat medicul Sanda Mischie. Vestea că se fură din spital prin metode ingenioase a ajuns şi la urechile poliţiştilor, care au pornit o anchetă, pentru identificarea şi prinderea individului ce se ascunde sub halatul alb. ,,A fost depusă o sesizare în acest sens, iar poliţiştii au deschis o anchetă pentru identificarea şi prinderea individului care se ascunde sub haina de medic. De asemenea, poliţiştii au efectuat şi o campania de informare şi prevenirea unor astfel de evenimente prin spital, tocmai pentru ca pacienţii să nu cadă pradă acestor persoane”, a declarat Daniel Ionuț Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: