Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul de Ordine Publică au reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 43 de ani, din orașul Bumbești-Jiu, bănuit de săvârșirea infracțiunii de hărțuire, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.
„Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, la data de 21 septembrie a.c., o femeie, de 55 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a sesizat polițiștii cu privire la faptul că bărbatul ar fi urmărit-o în mod repetat, inclusiv pe traseul dintre domiciliu și locul de muncă, fără drept sau interes legitim, creându-i o stare de temere.
Femeia a formulat plângere, iar polițiștii i-au adus la cunoștință prevederile Legii nr. 26/2024. Aceasta nu a dorit parcurgerea formularului de evaluare a riscului și s-a opus emiterii unui ordin de protecție provizoriu, fiindu-i înmânată cererea necesară pentru a se adresa instanței de judecată.
În urma administrării probatoriului, față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca, la data de 25 septembrie a.c., să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, cu propuneri legale”, a transmis IPJ Gorj.
Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care au avut loc faptele.

