spot_img
16.7 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăPolitic50 de euro pentru semnătura electronică

    50 de euro pentru semnătura electronică

    Gorjenii sunt tot mai sceptici în ceea ce priveşte semnătura electronică. Potrivit mai marilor ţării, aceasta va fi obligatorie de la 1 iulie 2011. Această semnătură electronică se pare că va fi sub forma unui certificat digital, care trebuie achiziţionat de contribuabili de la firmele specializate, contra cost. Astfel, purtătorul de cuvânt de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj, Luminiţa Penciu, spune că „pentru a transmite Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitul pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, prin Internet, gorjenii trebuie să aplice o semnătură electronică, obţinută printr-un certificat digital. Aceste certificate se obţin de la furnizorii de servicii de certificare acreditaţi în condiţiile legii”. Certificatele digitale permit semnarea, autentificarea şi recunoaşterea legală a documentelor transmise electronic şi controlează automat accesul la Internet, protejează datele introduse în calculator, iar perioada de valabilitate este de aproape un an, după care certificatul se poate reînnoi. Gorjenii trebuie să ştie că solicitarea de utilizare a unui certificat digital poate fi depusă la DGFP Gorj, iar preţul de achiziţie al documentului variază între 40 şi 50 de euro, în funcţie de firma care oferă serviciul, acesta fiind valabil un an. După această perioadă, semnătura se reînnoieşte, contra unei sume de aproximativ 30 de euro.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: