spot_img
17.1 C
Târgu Jiu
joi, septembrie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateInvestițiile Aparegio în Târgu-Cărbunești, în linie dreaptă

    Investițiile Aparegio în Târgu-Cărbunești, în linie dreaptă

    În cadrul “Proiectului Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Gorj, etapa II”, Aparegio Gorj și-a propus investiții în unitățile teritoriale-administrative: Târgu-Jiu, Motru, Rovinari, Bumbești-Jiu, Târgu-Cărbunești, Țicleni, Novaci, Tismana, Turceni, Peștișani, Turcinești, investiții ce se vor realiza prin intermediul a 26 contracte de lucrări, 2 contracte de furnizare și 4 contracte de servicii cuprinse în proiect.

    În cadrul proiectului se vor realiza, în principal, 25 stații de tratare a apei potabile, 61 km de conducte de aducțiune, 79 km de rețele de distribuție de apă potabilă, 3 stații noi de epurare ape uzate, 234 km de rețele de canalizare, 79 stații noi de pompare ape uzate.

    Astfel, în localitatea Târgu-Cărbunești se derulează 2 contracte de lucrări:

    Astfel, în localitatea Târgu-Cărbunești se derulează 2 contracte de lucrări. Pentru unul dintre ele, respectiv CL 10 „Execuție rețele de apă și canalizare în Târgu-Cărbunești și cartier Cărbunești Sat” , cu o valoare de 25.875.617,81 lei, lucrările au un procent de 58,50% din totalul de executat. În ultimul raport de progres realizat de SC Bugaru Trans SRL, antreprenorul proiectului, se menționează faptul că în prezent se lucrează pe mai multe sectoare, respectiv:

    • strada Gatani-montare cămine vane
    • strada Eroilor–montat teavă PVC și subtraversări
    • strada Tupsei-montare cămine vane și subtraversări

    Ca un bilanț al lucrărilor prevăzute în contract și executate până în prezent, vorbim despre:

    Rețea canalizare extindere pe străzile: Tudor Arghezi, Calea Târgu-Jiu, Principală, Plopilor, Bazinului, Grădiniței, Zorilor, Eroilor, Comoara, Zarafi, Trandafirilor, Comoara
    Rețea de distribuție extindere pe străzile: Grădiniței, Plopilor, Gatani-Cuplare, Principală-Cuplare, Tupsei-Cuplare, Trandafirilor, Gatani, Comoara, Blahniței, Aleea Semințelor, Bazinului, Perilor
    Rețea de distribuție reabilitare pe străzile: Principală DN67B, Blahniței, Zarafi, Industriei, Semințelor, Bazinului, Perilor, Trandafirilor, Industriei, Plopilor, Grădiniței, Gatani, Principală, Tupsei, Comoara.

    Al doilea contract de lucrări derulat în Târgu-Cărbunești este CL 11” Execuție rețele de apă în Târgu-Cărbunești-cartiere componente, inclusiv stații de pompare și conducte de transport” cu o valoare de 8.793.234,20 lei .Contractul a fost atribuit antreprenorului SC Pancor, cu un procent de realizare în ultimul raport de 46,15% și în prezent se desfășoară lucrări în zonele:

    • Blahnița de Jos-cămine de branșamente , subtraversări, conducta PEHD
    • Salcâmilor-subtraversări, cămine branșare
    • DN76B –montat conductă PEHD 110mm și subtraversare,
    • Dc27- montat conductă PEHD 110 mm și 3 subtraversări.
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!