Oamenii de bine din Gorj sunt rugați să sprijine o mamă cu trei copii, din Scoarța. Femeia are nevoie de reparații urgente la cele două sobe din locuință, acestea asigurând familiei căldura, dar și locul unde femeia gătește.
„Să o ajutăm pe Ștefania, mămica din Scoarța, care își crește singură cei trei copii! Casa Ștefaniei, pe care am găsit-o împreună cu voi, are două sobe care nu funcționează, iar ea are nevoie de ajutorul nostru pentru a le repara înainte de venirea iernii. Cei mici nu trebuie să stea în frig, iar noi putem să-i ajutăm. Împreună putem face diferența”, a transmis Luis Popa, director in cadrul CJ Gorj, implicat în ajutorarea acestei familii din Scoarța.
Practic, la un calcul rapid, 3.500 de lei ar fi suficienți pentru reparațiile la sobă.