Noii parlamentari aleși au depus, sâmbătă, 21 decembrie, jurământul. Toate cele 465 de mandate ale parlamentarilor aleși au fost validate. Deputatul de Gorj, Mihai Weber, a transmis care sunt prioritățile noului mandat.
„Am depus jurământul solemn pentru un nou mandat în Parlamentul Românei! Alături de colegii mei parlamentari, mă voi implica permanent pentru a păstra linia de dezvoltare a României și creșterea nivelului de trai al oamenilor, prin susținerea proiectelor și legilor dedicate acestui scop!”, a transmis Mihai Weber,. președinte PSD Gorj.
Și deputatul Claudiu Manta vorbește despre continuare proiectelor benefice comunității din Gorj.

„Avem în față multe provocări, dar și multe oportunități. Cred că soluțiile la problemele noastre, ale gorjenilor, pot fi găsite dincolo de disputele politice.
Prioritatea mea este să continui proiectele pe care le-am inițiat în primul mandat și să găsesc modalități de rezolvare a problemelor pe care mi le aduc in atentie oamenii.
Rămân deschis sugestiilor și preocupărilor dumneavoastră, pe care vă rog să mi le transmiteți fără ezitare.
Vă asigur că nici criticile nu le ignor, fiind convins că dezbaterea poate îmbunătăți lucruri sau situații‼️”, transmite Claudiu Manta.
„Un parlamentar care chiar reprezintă o comunitate face echipă cu cei în interesul cărora lucrează. Așa că vă rog pe dumneavoastră, cei care mi-ați acordat încrederea prin vot, dar și pe cei care ați avut alte preferințe politice, dar iubiți Gorjul, să nu uitați că știu foarte bine să ascult și să pun umărul să ajut atunci când pot face asta.
Vă mulțumesc și rămân, cum v-ați convins deja, deschis la sugestii și critici argumentate!”, a transmis și deputatul USR, Radu Miruță.

