AcasăEvenimentÎncă un câine rănit, abandonat pe drum

Încă un câine rănit, abandonat pe drum

Un câine rănit a fost ridicat de autorități în vederea plasării în adăpost. Animalul a fost văzut de un localnic din Runcu care a alertat oficialii Serviciului de Protecție a Animalelor.
„În urma unui apel telefonic, ne-am deplasat în comuna Runcu, sat Suseni, alături de Poliția Lelești și Arcani, din cadrul IPJ Gorj, pentru a interveni în cazul unui exemplar canin aflat pe domeniul public, rănit și lipsit de hrană, apă și adăpost corespunzător.

La fața locului, s-a constatat că animalul, un mascul metis nemicrocipat, prezenta o plagă deschisă la nivelul urechii stângi și o posibilă fractură la piciorul posterior drept. De asemenea, acesta era lipsit de îngrijiri medicale, hrană și adăpost adecvat.

Pentru a i se asigura tratamentul necesar și îngrijirile medicale de specialitate, câinele a fost transportat la o clinică veterinară, unde va beneficia de intervențiile necesare pentru recuperare”, a transmis oficialii.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente