AcasăActualitateProiectul spitalului de la Târgu Jiu se află în evaluare. Cu ce...

Proiectul spitalului de la Târgu Jiu se află în evaluare. Cu ce fonduri va fi construit

Alexandru Rogobete, fost coordonator PNRR și actual președinte al Comisiei de Sănătate de la Camera Deputaților, a oferit detalii privind sursele de finanțare pentru noul spital din Târgu Jiu în cadrul unui interviu acordat jurnalistei Carla Tănasie de la Digi 24.

Rogobete a anunțat lansarea unui nou program de finanțare pentru construcția de spitale, explicând că „Guvernul a lansat un nou program, PNI-USS, un fel de ‘frate mai mare’ al PNRR-ului, cu un buget mai generos”. Programul este gestionat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în parteneriat cu Ministerul Sănătății.

În continuare, a explicat: „Acest program național de investiții, sprijinit indirect de PNRR, oferă posibilitatea tuturor tipurilor de spitale să acceseze fonduri. Programul este structurat în patru componente: spitale județene, institute și spitale clinice de urgență, spitale municipale și orășenești, plus o a patra categorie, un buget special pentru continuarea proiectelor deja începute prin PNRR. Spitalul din Târgu Jiu a depus anul trecut, în toamnă, o solicitare pentru acordul prealabil la Ministerul Sănătății. Îmi amintesc clar, am semnat personal acel document. Tocmai de aceea îmi amintesc cazul. Acum este în evaluare la MIPE. Și da, are șanse reale, pentru că studiul de fezabilitate este bine făcut și adaptat nevoilor zonei. Nu este un proiect supradimensionat. Eu cred că va acumula punctajul necesar pentru a fi selectat fără probleme.”

Referitor la procesul de evaluare a proiectelor, Rogobete a subliniat: „Procesul de evaluare este în desfășurare. Nu vă pot spune exact când va fi gata. Din ce știu, au fost depuse peste 150 de cereri de finanțare.”

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente