Unul dintre liderii de sindicat din cadrul Complexului Energetic Oltenia(CEO) are o propunere de șef pentru Ministerul Energiei. Laurențiu Manolache, lider sindical din CEO, susține că este nevoie de un om cu mare experiență în domeniul energetic. Numele oferit este cel al lui Andrei Maioreanu care a activat mai mulți ani în minerit. A fost în conducerea Complexului Energetic Oltenia și chiar secretar de stat în Ministerul Energiei.
„Pe domnul Maioreanu de ce nu-l vedem la Ministerul Energiei? Este un om capabil să înțeleagă ce se întâmplă în Sistemul Energetic și să vină cu soluții pentru sistem și mai ales pentru Complexul Energetic Oltenia. Vedem ce se întâmplă la nivelul unor state europene. Nu ne permitem să improvizăm. Este nevoie de oameni capabili să țină lucrurile în frâu și să evităm un dezastru atât în Sistemul Energetic Național, cât și la nivelul Complexului Energetic Oltenia. Nu contează doar ce facem, ci și cum facem. Uitați ce se întâmplă când umplem peste tot de fotovoltaice. Este nevoie de echilibru în toate sistemele. Numai specialiștii trebuie să ia decizii în ceea ce privește sistemul energetic.”, a declarat Laurențiu Manolache.

