În seara de 11 mai 2025, polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu-Cărbunești au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie, din comuna Turburea, cu privire la faptul că la aceeași dată, în jurul orei 17:00, fiica ei, Ion Iasmina, în vârstă de 16 ani, ar fi plecat în mod voluntar de la domiciliu și nu a revenit până în prezent.
Din primele cercetări, a reieșit că minora ar fi plecat de la domiciliu, în mod voluntar, cu trenul, din stația CFR Turburea, în direcția municipiului Craiova, coborând din tren în stația CFR Filiași și a plecat împreună cu prietenul său, iar când a fost contactată telefonic aceasta a precizat că se află la domiciliu acestuia din Târgu Cărbunești și nu dorește să revină la domiciliul mamei.
Totodată a fost căutată la adresa indicată din orașul Târgu-Cărbunești, însă nu a fost identificată.
La momentul plecării, aceasta era îmbrăcat într-o geacă de blugi, hanorac gri, pantaloni de culoare albastră- blugi, iar în picioare purta încălțăminte sport de culoare albă.
Semnalmente: – înălţime de 1,75 m, greutate 60 kg, păr negru, lung, față ovală.
Orice persoană care poate oferi informații ce pot conduce la identificarea minorei, este rugată să anunțe cel mai apropiat polițist, sau să apeleze numărul de urgență 112.
*
PIETON LOVIT DE MAȘINĂ ÎNTR-O PARCARE DIN TÂRGU JIU
La data de 11 mai 2025, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați în mod direct de către personalul de serviciu din cadrul Secției U.P.U. a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, cu privire la faptul că la cea unitate medicală s-a prezentat o persoană care a fost victima unui eveniment rutier.
Polițiști din cadrul Biroului Rutier s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care s-a stabilit faptul că la aceeași dată, un bărbat, de 27 de ani, din Scoarța, în timp ce conducea un autoturism, în parcarea unui complex commercial din Târgu Jiu, ar fi efectuat manevra de mers înapoi, acroșând cu partea din spate un bărbat, de 43 de ani, aflat pe partea carosabilă.
În urma impactului a rezultat rănirea pietonului, care a fost transportat de conducătorul auto la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

