Comunitatea din Padeș este în doliu după ce tânărul de 21 de ani, Sebi Sandu, implicat în Vinerea Mare într-un accident cu ATV-ul a decedat pe patul spitalului din București. Trupul neînsuflețit al lui Sebi a fost adus astăzi acasă, la Motru Sec, pentru înmormântare.
O firmă de funerare a asigurat transportul tânărului de la București la Motru Sec aici unde familia lui Sebi îl aștepta pe acesta înapoi acasă. Din păcate, pacientul ajuns in comă la București nu s-a întors sănătos de la spital ci în sicriu, asta spre durerea bunicilor care și-au crescut nepotul, a celor doi frații ai lui Sebi, a tatălui, rudelor și prietenilor.
Sebi Sandu împreună cu un alt tânăr din Padeș au fost implicați într-un accident grav cu ATV-ul care a avut loc cu trei săptămâni în urmă în Vinerea Mare. ATV-ul condus de Sebi s-a răsturnat pe un drum din Motru Sec ambii tineri ajungând în comă la spital, cu hemoragie internă și multiple traumatisme. A scăpat cu viață doar pasagerul ATV-ului… Acesta a fost externat recent din spital, spun membrii comunității care nu spune despre Sebi decât că era un tânăr cuminte și modest care merita o altă soartă.

