Complexul Energetic Oltenia (CEO) continuă să susțină activitatea de întreținere și reparații a utilajelor din cadrul carierelor miniere, asigurând baza materială necesară pentru desfășurarea lucrărilor programate și neprogramate. În acest sens, compania va aloca o sumă de aproximativ 400.000 de lei pentru achiziția de semifabricate din cupru și bare turnate din bronz, esențiale pentru buna funcționare a echipamentelor.
Produsele vor fi livrate începând cu luna viitoare și sunt destinate formațiilor de lucru din cadrul U.P.R.U.M. Rovinari. Acestea vor fi utilizate pentru susținerea activităților de revizie și reparații planificate conform programului anual, precum și pentru intervenții tehnice neprevăzute, ce pot apărea în exploatarea curentă a utilajelor din dotarea subunităților aparținând Sucursalei Miniere.
Achiziția este justificată de necesitatea menținerii echipamentelor într-o stare tehnică optimă, condiție esențială pentru realizarea obiectivelor de producție stabilite prin programul general de exploatare a lignitului. Semifabricatele din cupru și bronz vor fi folosite în principal la confecționarea diverselor tipuri de bucșe – inclusiv bucșe cu guler, bucșe lise și bare – componente critice în cadrul lucrărilor de întreținere a lagărelor de alunecare, care fac parte din mecanismele de acționare ale utilajelor miniere.

