17 elevi Ambasadori Juniori ai Parlamentului European de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu au fost prezenți joi, 22 mai, au participa la un eveniment deosebit la Filarmonica Banatul din Timișoara, alături de Roberta Metsola, Președinta Parlamentului European.

„În cadrul acestei întâlniri, Metsola a avut un dialog deschis cu peste 800 de elevi și studenți despre Europa și provocările actuale, răspunzând întrebărilor tinerilor din sală.
S-au dezbătut teme precum rolul educației și mobilității în formarea tinerilor, importanța unei informări corecte în era rețelelor sociale, solidaritatea europeană în fața conflictelor precum războiul din Ucraina, dar și nevoia de reprezentare egală într-o lume dominată de bărbați au fost puncte esențiale în cadrul discuției.
Moderatorul întâlnirii a fost primarul Timișoarei, Dominic Fritz, acesta alegând din public pe Ambasadorul Junior Ștefania Codiță să adreseze o întrebare invitatei.
Evenimentul a precedat ceremonia de decernare a Premiului Timișoara pentru Valori Europene, acordat doamnei Metsola pentru leadershipul său în promovarea unei Europe unite și reziliente“, au anunțat reprezentanții Colegiului Național „Tudor Vladimirescu“.

