AcasăEconomicInvestiție a OMV Petrom la Bustuchin

Investiție a OMV Petrom la Bustuchin

Compania OMV Petrom intenționează să realizeze o nouă investiție la punctul de lucru de la Bustuchin, unde operează de mai mulți ani în domeniul extracției de gaze naturale. Proiectul prevede efectuarea unor lucrări de suprafață, realizarea unui foraj pentru punerea în producție, precum și echiparea de suprafață a unei conducte de amestec aferente sondei 1190 Bustuchin. Titularul investiției este OMV Petrom S.A., prin Divizia Explorare și Producție, Centrul de Valoare Operațiuni, Zona de Producție Oltenia.
Zăcământul de la Bustuchin a fost, în urmă cu trei ani, pe primul loc în clasamentul celor mai mari zăcăminte de gaze naturale din România. Dintre cele zece mari zăcăminte onshore ale țării, șapte sunt operate de Romgaz, iar trei de OMV Petrom.
Concesionat de OMV Petrom, zăcământul de la Bustuchin a produs în 2022 aproape 805 milioane de metri cubi de gaze naturale. În același an, producția totală de gaze naturale din România, onshore și offshore, a fost de 9,2 miliarde de metri cubi, astfel că zăcământul de la Bustuchin a contribuit cu aproximativ 9% din producția națională.
Exploatarea gazelor la Bustuchin datează încă din 1959. În 2011, compania a anunțat creșterea producției cu circa 1.200 barili echivalent petrol pe zi, ca urmare a forării a două noi sonde (1007 și 1009 Bustuchin), la o adâncime de aproximativ 2.700 metri.

(function(w,q){w[q]=w[q]||[];w[q].push(["_mgc.load"])})(window,"_mgq");
Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente