AcasăActualitateMoartea dirijorului Aurel Blondea a bulversat lumea folclorului românesc. Ce mesaje au...

Moartea dirijorului Aurel Blondea a bulversat lumea folclorului românesc. Ce mesaje au transmis unii dintre cei mai importanți artiști

Unii dintre cei mai importanți artiști ai folclorului românesc au transmis mesaje de condoleanțe, după decesul lui Aurel Blondea, dirijorul Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului“.
Constantin Enceanu a amintit că Aurel Blondea a realizat orchestrația pentru două melodii și că a fost unul dintre cei mai culți lăutari: „Oameni buni, văd că încet, încet, Dumnezeu vrea să facă un mare ansamblu, acolo în ceruri!
Maestre, Aurel Blondea, împreună cu nașul tău, Petrică Mîțu Stoian, veți fi protagoniștii de frunte ai ansamblului ceresc!
Dacă există o altă lume, cu siguranță se va bucura de prezența și talentul vostru.
Am făcut lucruri frumoase împreună, mi-a orchestrat două materiale discografice și au avut un succes răsunător: «La casa mea eu sunt stăpân», «De mic am fost om cinstit», melodii asupra cărora și-a lăsat amprenta de mare profesionist!»
Am fost la toate evenimentele frumoase din viața familiei sale cu tot dragul… pentru că aveam un prieten de suflet și îmi doream să fiu lângă el!
Fără lipsă de modestie, consider că a fost unul dintre cei mai citiți lăutari ai Gorjului, iar modestia sa m-a facut să îl indrăgesc și mai mult!
Drum lin printre stele, Maestrul sufletelor noastre!“.

Olguța Berbec a transmis că Aurel Blondea i-a influențat cariera artistică: „Rămas bun, Maestre! Rămas bun, Aurel Blondea!
Plecarea dumneavoastră e tristă și prematură, însă valurile de mesaje arată că trecerea dumneavoastră prin viață a fost măreață: ați consolidat și îmbogățit folclorul gorjenesc, ați influențat destine artistice, ați fost un spirit “altfel” față de noi toți.
Sunteți parte și din povestea mea profesională și veți rămâne așa.
Aplauze până la final“.
Cântărețul Valentin Sanfira a menționat că Aurel Blondea a fost unul dintre cei mai buni dirijori din țară: „S-a stins din viață dirijorul Aurel Blondea!
A fost unul dintre cei mai mari orchestratori din țară și am lucrat împreună multe materiale. Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică“.
Aurel Blondea va fi condus marți, 10 iunie, pe ultimul drum.

Articolul precedent
Articolul următor
Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente