AcasăNationalImpactul digitalizării asupra persoanelor în vârstă

Impactul digitalizării asupra persoanelor în vârstă

Telefonul nu mai e de mult un simplu obiect de comunicare pentru mulți dintre cei trecuți de 65 de ani. A devenit un fel de poartă către lumea exterioară, în special pentru cei care, din motive de sănătate sau din lipsă de proximitate socială, nu ies atât de des din casă. Mesajele video, aplicațiile de sănătate, platformele de streaming sau chiar grupurile de WhatsApp înlocuiesc ușor, dar sigur, vechile obiceiuri de socializare sau informare. Cei mai mulți nu au crescut cu tehnologia, dar, culmea, tocmai ei par să o aprecieze cel mai mult când îi înțeleg utilitatea.

Un exemplu grăitor: Se întâmplă adesea ca odată ce încep să se simtă mai siguri pe telefon sau laptop, unii seniori să exploreze și zone de divertisment la care nu s-ar fi gândit vreodată. Într-o conversație absolut firească cu cineva de 72 de ani, acesta povestea cum, după ce a învățat să caute pe Google, a descoperit site-uri cu știri, tururi virtuale de muzee și… chiar jocuri de noroc online. A zis că se simte ca și cum ar fi din nou tânăr, testând lucruri noi. A dat click pe butonul de înregistrare cont nou și era mândru că a reușit totul singur, fără să ceară ajutor.

În Germania, peste 64% dintre cei cu vârsta între 65 și 74 de ani folosesc internetul zilnic. În 2009, procentul era de doar 19%, dar acesta a crescut spectaculos în ultimul deceniu. În acest interval de timp, pensionarii s-au obișnuit să facă mai mult decât să se uite la clipuri ale vedetelor de pe YouTube. Astăzi, ei plătesc facturi online, comandă produse și consultă rezultatele analizelor medicale, fără să depindă de altcineva. Poate pentru un tânăr toate astea sunt de la sine înțelese, dar pentru cineva care a crescut într-o lume în care butonul de la televizor era singura tehnologie din casă, e o transformare uriașă.

Pe măsură ce se familiarizează cu ecranele, crește și încrederea în sine. Faptul că pot învăța ceva complet nou le oferă nu doar satisfacție, ci și un sentiment de control. Mulți spun că se simt mai conectați la lumea actuală. Într-un studiu făcut de AARP în SUA, 73% dintre cei peste 70 de ani au declarat că internetul le-a îmbunătățit viața. Asta nu înseamnă că le este mereu ușor. Dimpotrivă, uneori e frustrant, mai ales când interfețele sunt aglomerate sau când apar erori inexplicabile, însă devin mai încrezători odată cu fiecare pas înainte.

În unele orașe europene au început să apară inițiative locale în care liceeni le predau ore de digitalizare bunicilor, iar rezultatele sunt super eficiente. Adolescenții sunt răbdători, iar seniorii, foarte receptivi. Ceea ce este cu adevărat interesant, este faptul că pe parcursul acestor cursuri, iau naștere anumite conversații între generații, care altminteri nu ar fi avut loc. În Italia, proiectul Nonni in Rete a crescut gradul de alfabetizare digitală cu peste 40% în rândul participanților în doar câteva luni. Nu e de mirare că mulți dintre ei continuă să se întâlnească și după terminarea cursurilor.

Mai departe, tot la capitolul accesibilitate, din ce în ce mai multe aplicații sunt gândite cu design prietenos pentru utilizatori în vârstă. De la litere mai mari și contraste mai puternice, până la asistență vocală sau moduri simplificate, dezvoltatorii încep să înțeleagă nevoile acestui segment. Un exemplu interesant e Big Launcher, o interfață Android care transformă complet telefonul, făcându-l mult mai ușor de folosit de către cineva cu probleme de vedere sau dexteritate scăzută. Când o aplicație devine accesibilă și intuitivă, scade frustrarea și crește șansa ca persoana respectivă să o folosească zilnic.

Mulți se folosesc de această deschidere digitală pentru a-și păstra mintea activă. Exercițiile de memorie, jocurile logice sau simplele căutări pe Wikipedia contribuie la menținerea funcțiilor cognitive. Într-un studiu publicat în The Journals of Gerontology, persoanele de peste 65 de ani care utilizau internetul, aveau în mod constant un risc cu 30% mai mic de a dezvolta demență, comparativ cu cei care nu îl foloseau deloc. Astfel, tehnologia devine o unealtă reală pentru sănătatea mentală, iar efectele sunt vizibile.

(function(w,q){w[q]=w[q]||[];w[q].push(["_mgc.load"])})(window,"_mgq");
Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente