Două cazuri de branșamente ilegale la rețeaua publică de apă au fost descoperite astăzi de echipele Aparegio Gorj, însoțite de reprezentanți ai Poliției Locale din Baia de Fier. Cei doi utilizatori fraudau sistemul de alimentare pentru a uda grădinile, fără a avea contract sau contor legal, fapt ce constituie infracțiune conform legii.
Operatorul regional a sesizat imediat organele de poliție, care au început procedura de urmărire penală. În paralel, Aparegio continuă controalele ample în tot județul Gorj, cu scopul de a depista toate branșamentele frauduloase de apă și canalizare care afectează buna funcționare a sistemului.
„Atragem atenția tuturor consumatorilor că astfel de acțiuni ilegale nu doar că încalcă legea, dar pot duce la amenzi consistente, obligații de despăgubire și chiar dosare penale. Ne dorim o colaborare corectă cu toți utilizatorii, pentru ca rețeaua să poată funcționa în condiții optime,” a transmis conducerea Aparegio Gorj.
Totodată, compania reamintește că utilizarea rațională a apei este esențială, mai ales pe perioada verii, pentru a evita disconfortul creat de presiunea scăzută sau lipsa apei în anumite zone.
Verificările vor continua în toate localitățile din aria de operare a Aparegio Gorj!

