Sebastian Burduja, fostul ministru al Energiei, a semnalat faptul că organizația de mediu Bankwatch a contestat în instanța de judecată acordul de mediu emis pentru finalizarea celor două hidrocentrale din Defileul Jiului.
Burduja consideră că este un sabotaj economic: „ALERTĂ DE SABOTAJ ECONOMIC PE JIU!
Am aflat cu indignare și un pic de deja-vu că Asociația Bankwatch Filiala Cluj (da, tot Cluj…fix ca la Răstolița) a dat iar în judecată statul român pentru a suspenda acordul de mediu emis pentru finalizarea Amenajării Hidroenergetice Livezeni-Bumbești de pe Jiu. Adică pentru blocarea unuia dintre cele mai importante proiecte hidroenergetice din România.
Un proiect care e în județele Gorj și Hunedoara. Dar atacat la Cluj. Ghici ce? Tot la Cluj s-a blocat și în 2017 proiectul, când ajunseserăm deja la 87% finalizat. Și știți de ce? Pentru că între timp, mult după începerea lucrărilor, cu complicitatea unor funcționari (sau incompetența lor) s-au declarat arii protejate PESTE o hidrocentrală în construcție!
Proiectul Livezeni-Bumbești înseamnă +283 GWh/an în sistemul energetic național. Energie VERDE, curată, românească. Dar ei nu vor asta. Ei vor procese, scări de hârtie și râuri pentru broaște.
Ministerul Mediului a cerut studii, le-am făcut. A cerut consultări publice, le-am făcut. A cerut măsuri de conservare a mediului, le-am prevăzut. Facem chiar și scări de pești, că așa cer directivele. Și tot nu e bine.
Recent, am întrebat Agenția pentru Arii Naturale Protejate ce criterii obiective are când mai declară câte o arie protejată. România e o arie protejată în sine. Totul e protejat: pietrele, firul de iarbă, zefirul de munte. Dar omul? Dar factura la curent? Dar industria românească? N-au contat.
Aici nu e lupta mea, e lupta țării noastre pentru independență energetică. Cer public Hidroelectrica să se apere exemplar în acest nou dosar și să prezinte instanței ADEVĂRUL. Am respectat toate procedurile legale și am acționat pentru România cu mai multă energie — sigură, ieftină și curată“.
Una dintre cele două hidrocentrale din Defileul Jiului se află pe teritoriul județului Gorj.

